Dr. Ferenc Székely
În 2013 a absolvit Facultatea de Drept și Științe Politice din cadrul Universității Catolice Pázmány Péter din Budapesta. În urma succesului înregistrat la examenul de Barou, a înființat, în anul 2019, Cabinetul de avocatură Székely, înregistrat la Baroul Județean Jász-Nagykun-Szolnok. Având în vedere că vorbește fluent mai multe limbi străine (italiană, română, engleză), in practica sa juridica, pune un accent deosebit pe dezvoltarea relațiilor profesionale internaționale. Înregistrat ca avocat european la Baroul din Veneția, Italia si cu functia de judecător in cadrul Centrului de Mediere și Arbitraj Curia Mercatorum din Treviso, Italia, acesta se concentrează pe relațiile civile si comerciale italo-ungare, oferind consultanță juridică atât persoanelor fizice cât persoanelor juridice. Principalele sale domenii de expertiză sunt: colectarea datoriilor pe plan intern și internațional, litigiile civile in afara instantei si procedurile de insolvență. Pe lângă viata și activitățile profesionale, în timpul liber practică cu plăcere activități sportive, ca și fost sportiv de performanță.
Székely Law Firm
Introducere
Pe lângă reprezentarea legală în limba maghiară, cabinetul de avocatură Székely, oferă consiliere juridică atât pentru clienții vorbitori de limba italiană cât și pentru cei vorbitori de limba română. Cabinetul nostru este specializat atât in consultanță și reprezentare juridică în domeniile dreptului civil și economic maghiar, cât și în reprezentarea intereselor juridice și de afaceri ale clienților săi implicați în tranzacții civile și comerciale italo-ungare. Biroul de avocatură Székely este membru cooperant al Camerei de Comerț Italiană din Ungaria, precum și membru al Camerei de Comerț și Industrie a județului Jász-Nagykun-Szolnok.
Legal Solutions
Areas of expertise
IAt our office we offer a full range of legal services in Hungarian, Italian and Romanian in the fields indicated.
Compensation emerging from road accident
Real Estate
I help my clients in 3 languages
Hungarian-Italian-Romanian legal assistance
In addition to providing legal advice and representation in domestic civil and commercial matters, the firm specialises in representing the legal and business interests of clients involved in Italian-Hungarian civil and commercial transactions.
01
Hungarian Areas of Law
02
Italian - Hungarian Areas of Law
03
Romanian - Hungarian Areas of Law
"Without law and order there is no human world"
– Albert Vass
Customer reviews
What do my clients say about me?
Publications

Magyar-Olasz Kereskedelmi Kamara
Nemrég részt vettünk a Magyarországi Olasz Kereskedelmi Kamara által szervezett B2B eseményen. Fantasztikus lehetőség volt arra, hogy az olasz és magyar vállalkozók megismerjék egymást, valamint szorosabb üzleti kapcsolatokat építsenek ki. Nagyon örültünk, jelen lehettünk ezen az eseményen, és bízunk benne, hogy még több ilyen alkalmat szerveznek a jövőben!

FARATE Kiállítás
🇭🇺 Fókuszban a nemzetköziség! 🇮🇹
A mai napon a Székely Ügyvédi Iroda bemutatkozik a bolognai FARETE kiállításon. ⚖️ 2022-ben az esemény méreteit az is tükrözi, hogy számtalan országból, több ezer vállalkozó, több száz kiállító érkezett Bolognába.
💡 Mindezt miért? Mert ők a jövő generációi, akik teret adnak a nemzetközi üzleti lehetőségeik fejlesztésére.
